Nu rata inscrierile pentru Gala Nationala a Voluntarilor 2017

Pana pe 16 octombrie, organizatiile si institutiile care implica voluntari sunt invitate sa nominalizeze oameni si initiative care schimba comunitatea prin voluntariat, in cadrul Galei Nationale a Voluntarilor – editia 2017. Organizata de Federatia VOLUM, competitia ofera o binemeritata recunoastere publica oamenilor care daruiesc in mod constant din timpul, energia si abilitatile lor pentru a se implica in societatea din care fac parte.

Nominalizarile se pot face in cadrul celor patru categorii: voluntarul anului, proiectul de voluntariat al anului, coordonatorul de voluntariat al anului si echipa de voluntari a anului. De asemenea, pentru primele doua categorii mentionate se poate opta pentru unul dintre domeniile: social, sanatate, tineret, arta si cultura, sport si recreere, educatie, activism si drepturile omului, protectia mediului si animalelor.

Inscrierea nominalizarilor se face exclusiv online folosind website-ul dedicat – www.galavoluntarilor.ro, pana pe 16 octombrie, ora 23:59. Nominalizatii trebuie sa-si fi derulat activitatea pe durata anului 2017 sau sa faca parte din proiecte aflate in derulare, cu conditia ca acestea sa fie suficient de avansate pentru a permite raportarea unor rezultate preliminare concrete. Pentru mai multe informatii despre regulamentul competitiei va rugam accesati acest link.

Editia de anul acesta se afla sub semnul celor 7 ani de cand se realizeaza competitia si evenimentul, implinindu-se cei „7 ani de acasa”. Asadar, editia din 2017 va celebra meritele voluntariatului in formarea si dezvoltarea persoanelor care isi doresc mai multe de la comunitatea din care fac parte si se implica pentru a o schimba. Anul acesta sarbatorim „oamenii mari”, care au invatat si s-au dezvoltat lucrand impreuna la schimbarea comunitatilor.

La fel ca editiile precedente, aceasta competitie reuneste organizatii neguvernamentale, voluntari, companii si institutii publice si este sustinuta de catre cei opt Ambasadori ai Voluntariatului in Romania: Raed Arafat, Margareta Paslaru, Damian Draghici, Marius Manole, Irina Pacurariu, Calin Goia, Valeria Racila van Groningen si Zoli Toth.

„Intr-o tara in care ne pierdem tot mai usor in deriva superficialitatii si a formei fara fond, Gala Nationala a Voluntarilor premiaza normalitatea - sau ceea ce noi si partenerii nostri consideram normalitate. A face mai mult decat pentru propria ta persoana e firesc pentru ca readuce umanitatea in viata ta, a mea, a noastra a tuturor. Anul acesta vom premia Oamenii Mari, sub sloganul „Voluntariatul te face Om Mare", adica voluntarii de toate varstele si din toate domeniile de activitate din intreaga tara care in ultimul an si-au dedicat din timpul si abilitatile sau competentele lor pentru a face o schimbare. Voluntariatul nu este important doar prin prisma oamenilor si a proiectelor, ci si prin ce lasa in urma si prin starea de spirit pe care o transmite.” – Anca Nastase, Director Executiv al Federatiei VOLUM.

Biroul executiv al Federatiei VOLUM, organizatiile membre VOLUM sau membrii Consiliului Director VOLUM nu sunt implicati in procesul de preselectii, jurizare sau analiza a lucrarilor primite. Procedura de jurizare include analiza din partea juriului extern Federatiei VOLUM. Castigatorii vor fi anuntati public si premiati in data de 14 decembrie 2017, la evenimentul de celebrare Gala Nationala a Voluntarilor.

Federatia VOLUM este o organizatie neguvernamentala cu rol de asociatie umbrela in domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel national - 85 de organizatii membre care gestioneaza aproximativ 22.500 de voluntari. Misiunea Federatiei VOLUM este facilitarea dialogului si actiunii comune pentru dezvoltarea sustenabila a voluntariatului in Romania.

Ana-Maria GRADINARIU – Coordonator Programe Federatia VOLUM, Responsabil Competitie GNV

•          anamaria.gradinariu@federatiavolum.ro, (+4) 0749 977 844

Florentina CHIRU – Coordonator PR & Comunicare Externa, Federatia VOLUM

•          florentina.chiru@federatiavolum.ro, (+4) 0758 318 776

 

 

Evenimente

JOBS

Poti consulta aici lista job-urilor de HR deschise in companiile membre HR Club. Daca esti membru HR Club si vrei sa promovezi un job din cadrul companiei tale, scrie-ne la adresa: office [at] hr-club.ro. Logheaza-te cu contul de membru HR Club si poti vedea CV-uri ale profesionistilor de HR in cautare de noi provocari. De asemenea, daca iti cauti un job, ne poti trimite CV-ul tau; acesta va fi vizibil doar membrilor HR Club, in sectiunea de CV-uri.

Groupe Renault
Bucuresti
Sphera Franchise Group
Bucuresti
Sphera Franchise Group
Bucuresti
Ursus Breweries
Bucuresti

Parteneri Anuali