Resurse

Gasesti aici o serie de studii realizate de catre HR Club, de catre membri sau parteneri ai comunitatii sau de catre institutii internationale. Rapoartele complete ale studiilor realizate de catre HR Club sau de catre parteneri la nivel international sunt puse la dispozitie doar membrilor HR Club.

Aceasta lucrare analizeaza efectele folosirii unui sistem omogen de recompensare totala in marile corporatii cu o structura heterogena. Ea prezinta principalele elemente ce ar trebui luate in calcul in construirea unei strategii de recompensare totala, pe baza careia propune apoi o structura a unui astfel de sistem. La final, prezinta cei cinci pasi de urmatpentru implementarea cu succes a procesului.
Aceasta carte considera evaluarea organizatiei si dezvoltarea RU un cadru necesar pentru cresterea performantei. Ea este o colectie de instrumente testate in cadrul diferitelor organizatii cu scopul de a implementa cu succes programele de schimbare si dezvoltare, precum si cele de evaluare a organizatiei. De asemenea, examineaza relatia dintre schimbarea la nivel organizational si la nivelul intregii lumi, pornind de la interdependenta dintre organizatii intr-o lume aflata in dezvoltare.
Aceasta lucrare isi propune sa clarifice de ce este cultura organizationala un factor esential in atingerea performantei si sa stabileasca criterii specifice pentru dezvoltarea pe termen lung a unei culturi puternice, relevante din punct de vedere strategic, de natura sa contribuie semnificativ la atingerea obiectivelor de afaceri. Ea defineste mai intai notiunea de "cultura organizationala", apoi analizeaza modul in care inovatia contribuie la succes, precum si cele mai eficiente politici si practici de RU, adaptate la diverse tipuri de cutura.
Acest studiu, realizat prin aplicarea unui chestionar asupra unui numar de 162 specialisti de resurse umane, membri ai grupului Development Dimensions International, are drept scop identificarea celor mai eifciente metode de recrutare si selectie, dintre cele puse in practica de catre companiile investigate.
2011
Aceasta baza de date contine o serie de instrumente utile pentru specialistii in resurse umane: indicatorii cheie de performanta pentru functia de resurse umane, chestionar util unui proces de audit al RU, studiu de satisfactie al angajatilor, ghid de dezvoltare a competentelor, intrebarile utilizate in cadrul unui interviu bazat pe competente, ghid pentru managementul performantei, ghid pentru planificarea dezvoltarii individuale, modele de CV-uri de succes, catalog de competente, exemple de descrieri de posturi, studiu pentru utilizatorii serviciilor de RU si exemple de evaluare a eseuril
Acest articol prezinta o serie de politici si proceduri pentru modernizarea si eficientizarea procesului de gradare a posturilor din cadrul unei universitati. El clarifica mai intai nivelele la care acestea sunt aplicabile, apoi exemplifica cele mai importante principii dupa care se ghideaza procesul de evaluare a posturilor, cel de re-evaluare, in cazul in care este necesar, precum si relatia de comunicare si asumare a responsabilitatilor de decizie, . Nu in ultimul rand, contine trimiteri catre modele ale unor documente si formulare necesare in procesul de evaluare.
Aceasta lucrare contine o serie de articole scrise de consultantii companiei McKinsey, cu scopul de a clarifica schimbarile ce au loc astazi in toate domeniile de activitate si a oferi cateva sfaturi utile companiilor si indivizilor de a profita cat mai mult de oportunitatile ivite.
Subiectul acestei prezentari il reprezinta design-ul organizational si detaliaza aspecte precum: obiectivele de invatare in stabilirea design-ului organizatiei, factorii principali ce influenteaza acest proces, strategii pentru construirea unui avantaj competitiv, modele cu accent pe elementele cheie, in functie de tipul de organizatie, sau caracteristicile birocratiei. Sursa: www.swlearning.com
Aceasta lucrare examineaza cele trei elemente cheie pentru consolidarea angajamentului personalului fata de companie si totodata pentru cresterea performantei organizatiei, respectiv: motivatie, satisfactie si eficacitate. Mai intai, ea defineste conceptul de angajament, apoi prezinta asteptarile companiei fata de proprii angajati, modelul celor trei factori, masurarea angajamentului, precum si impactul acestuia asupra performantei organizatiei in general.
Acest articol ofera cateva sfaturi utile pentru eficientizarea procesului de externalizare a functiei de resurse umane. El prezinta in prima faza principalele provocari pe care le intampina angajatii ramasi in organizatie, apoi detaliaza cele trei tipuri de schimbari ce pot avea loc, etapele de implementare ale schimbarii si valorificarea rezultatelor obtinute. www.accenture.com Sursa: www.accenture.com
Acest studiu privind transformarile functiei de resurse umane in vederea adaptarii la conditiile pietei secolului XXI a fost realizat de Deloitte asupra unui numar de 150 de companii la nivel global. Transformarile luate in calcul vizeaza atat sistemele, cat si procesele de RU, urmand obiective legate in principal de eficientizarea costurilor. Sunt investigate aspecte precum: outsourcing vs. schimbare, declansatorii schimbarii, sau tendinte de evolutie pe viitor. Sursa: http://public.deloitte.com
Acest articol abordeaza tema evaluarii performantei angajatilor, urmarind urmatoarele puncte: teste si proceduri de evaluare, integrarea acestora in procesul de ansamblu al evaluarii angajatilor, stabilirea caracteristicilor individuale masurate prin aplicarea testelor, motivele si beneficiile aduse organizatiei de utilizarea lor, importanta folosirii metodelor de evaluare avand stabilite anterior obiective precise, sau limitele si riscurile aplicarii acestor teste in practica. www.hr-guide.com
Aceasta lucrare este o colectie de interviuri realizate de CIPD cu opt specialisti in resurse umane, care isi exprima opinia in legatura cu brandul de angajator. Subiectele de discutie vizeaza: contributia brandului de angajator la succesul unei organizatii in raport cu concurentii sai, "brandul de angajator" ca strategie pe termen lung, integrarea conceptului in practicile de RU, implementarea sa practica, tendinte viitoare in domeniu, precum si istoricul aparitiei notiunii de "brand de angajator". Sursa: www.cipd.co.uk
Acest raport global privind remunerarea posturilor de management, realizat de Hay Group prezinta date si informatii din 56 de tari privind cei doi indicatori ai pietei de talente, cu accent pe situatia din Romania: puterea de cumparare a managerilor si diferenta de salarizare dintre posturile la nivel de management si functiile administrative. Sursa: Hay Group Romania
In acest interviu, doi profesori de la INSEAD, Stewart Black si Hal Gregersen, discuta despre importanta transformarilor la nivel individual pentru succesul implementarii schimbarii din organizatie, in conditiile in care managerii isi concentrau pana acum atentia asupra altor elemente si structuri pentru realizarea acesteia din urma. Ei identifica principalele obstacole intampinate in implementarea schimbarii in organizatie si propun cateva solutii pentru depasirea lor.