A 14-a editie a Scolii de Vara HR Club s-a desfasurat cu succes online
By HR Club on 11 September 2020
In perioada 1-9 septembrie 2020, traditionala Scoala de Vara HR Club Next Generation, ajunsa la cea de-a 14-a editie, si-a deschis portile – de aceasta data, pe o platforma virtuala – pentru 25 de studenti si masteranzi pasionati de resurse umane.
Chiar daca pandemia a impiedicat desfasurarea cursurilor in sala de curs, in acest an interesul tinerilor a fost mai crescut fata de anii precedenti, participantii fiind selectati dintre nu mai putin de 70 de candidati care au trimis CV-uri si eseuri. In plus, sesiunile digitale au permis participarea studentilor din toate colturile tarii, din orase precum Iasi, Cluj-Napoca, Sibiu sau Oradea, pe langa cei din Bucuresti.
15 mentori si traineri, membri HR Club, le-au fost alaturi cursantilor, impartasindu-le din experienta lor despre complexitatea domeniului prin concepte, exemple de bune practici, workshopuri, exercitii aplicate si studii de caz din 7 zone ale HR-ului: Recrutare si Selectie, Formare si Dezvoltare, Legislatie si Relatii de munca, Compensatii si Beneficii, Dezvoltare Organizationala, Managementul Performantei si Strategie de Resurse Umane.
Pentru ultima zi a scolii, participantii s-au impartit in echipe si au rezolvat unui studiu de caz complex, apoi au prezentat solutiile in fata unui juriu de 14 experti, format tot din membri HR Club, care a desemnat echipa castigatoare.
Ca de obicei, Scoala de Vara HR Club a fost un punct de pornire pentru noul parcurs profesional al absolventilor. Acestia au primit un membership anual in comunitatea profesionistilor de HR din Romania, care le va permite sa participe la seminariile, workshopurile si conferintele organizate de HR Club. De asemenea, prin intermediul Scolii de Vara, participantii au intrat in legatura cu companiile reprezentate de mentori si cu diversele oportunitati de angajare si internship oferite de acestea.
Iata si cateva dintre opiniile absolventilor, colectate cu ajutorul unei aplicatii online, in spiritul digital al cursurilor din acest an:
„In aceste zile am reusit sa aflu mai multe informatii decat in doi ani de facultate.”
„O experienta interesanta, care mi-a creat o imagine clara asupra procesului de HR. Totodata, am cunoscut oameni geniali.”
„A fost o experienta pe cat de faina, pe atat de utila. Am invatat multe lucruri valoroase pentru viitoarea mea experienta profesionala. Mentorii au fost foarte deschisi, prietenosi si ne-am simtit ca intr-o familie.”
„O experienta mai intensa decat m-am asteptat, dar si mai frumoasa decat m-am asteptat!”
***
Multumim celor care au sustinut realizarea editiei a 14-a a Scolii de Vara HR Club Next Generation:
Parteneri anuali: Romanian Software, Trend
Partner on legal matters: Filip & Company
Parteneri proiect: OMV Petrom, Telekom Romania
Parteneri media: AngajatorulMeu.ro, Cariere, HR Manager, Manager Express, Portal HR