Descriere Candidati

2. Categoria Managementul Performantei si al Recompensarii
Categorie sponsorizata de
  1. Avon Cosmetics
    Gainsharing and Skills Based Pay (program de remunerare si motivare pentru angajatii blue collars)

    Gainsharing & Skills Based Pay sunt 2 piloni importanti din strategia noastra de a crea un pachet de compensare motivational si aliniat cu managementul performantei si se adreseaza populatiei blue collars din centrul nostru operational. Gainsharing este un bonus trimestrial oferit in functie de realizarea unor KPI specifici activitatii efectuate de blue collars (costul per comanda, productivitatea liniei de ambalare, performanta  individuala exprimata prin calitate - numar de erori de picking). Skills Based Pay este un program de remunerare lunara (sub forma de prima) in functie de cunostinte, competente tehnice, experienta. El porneste de la o clasificare a angajatilor pe 3 categorii in baza matricei de competente si abilitati tehnice. O data la 6 luni are loc o reevaluare a angajatilor in urma carora sunt (re)pozitionati in schema de SBP.

     

  2. HP INC ROMANIA
    Bucharest Site Recognition Program – Recunoasterea meritelor angajatilor din Bucuresti

    Programul de Recunoastere a meritelor angajatilor din Bucuresti a aparut din dorinta de a ne arata aprecierea pentru contributia relevanta pe care voluntarii o au pentru centru. In HP Inc, voluntariatul reprezinta o resursa importanta care contribuie la cresterea centrului din Romania si dezvoltarea angajatilor, asteptarea fiind ca majoritatea angajatilor sa dedice aproximativ 8-10% din timpul lor activitatilor de voluntariat pentru dezvoltarea proiectelor in site-ul (locatia) unde sunt angajati sau in departamentul din care fac parte.

    In site-ul din Romania, cu ajutorul voluntarilor am reusit, printre altele, sa desfasuram proiecte de CSR, sa organizam o paleta diversa de traininguri, sau sa lansam diferite activitati de wellness. Toate acestea au fost posible datorita disponibilitatii si efortului voluntarilor de a se implica in activitatile comunitatilor in paralel cu responsabilitatile pe care le au de indeplinit ca parte din rolul in cadrul companiei.

    Astfel, prin intermediul programului de Recunoastere, toti acesti voluntari, care se implica in diversele comunitati, in masura mai mare sau mai mica, sunt apreciati si recunoscuti in fiecare trimestru, de catre echipa de management a site-ului.

     

  3. MOL Romania Petroleum Products
    Cultura organizationala ca accelerator al performantei

    Noi credem ca exista o legatura de cauzalitate profunda intre cultura si performanta. Exista foarte multe exemple, cercetari si date, dovezi incontestabile ca o cultura organizationala solida conduce la niveluri ridicate de performanta. Cultura si nivelul de implicare a angajatilor sunt un puternic factor predictor al performantei. Avand aceasta convingere, in MOL am transformat procesul de evaluare a performantei prin multiple actiuni menite sa faciliteze o discutie continua pe tema performantei si dezvoltarii.

    Dincolo de acestea, am realizat ca este important ca valorile noastre sa fie traite in actiunile de zi cu zi, altfel raman doar postere lipsite de sens pe pereti. Pe de alta parte, pentru ca valorile sa aiba impact, este important sa recompensam membrii echipei si sa ii promovam in baza acestora. Valorile trebuie legate profund de programele de recunoastere a colegilor si de performanta.

    Acestea sunt motivele pentru care, printr-un proces de pregatire initiat in anul 2020, in anul 2021 am revizuit intreg sistemul de management al performantei si am inglobat in acesta acele Principii de Succes care ne permit sa ne sporim eficienta si productivitatea la nivel individual, cat si la nivel de comunitate si companie.

     

  4. Zitec
    Implementare sistem OKRs in echipa Zitec

    Proiectul a constat in implementarea OKRs in echipa Zitec – instrument agil de management al performantei cu ajutorul caruia am continuat sa consolidam o cultura bazata pe comunicare transparenta, colaborare, autonomie si responsabilitate asumata de fiecare coleg in parte. OKRs a completat in mod natural un sistem de management al performantei orientat catre feedback continuu, apreciere si dezvoltarea abilitatilor echipei pe care il avem implementat in Zitec din 2015.