Descriere Candidati

5. Workplace Diversity, Equity & Inclusion
  1. Arctic
    Arctic Women Community

    Infiintata in 2020, Arctic Women Community este un grup de lucru format din colege voluntare, cu senioritate, varsta si background diferite care lucreaza impreuna pentru a proiecta si implementa actiuni si proiecte dedicate tuturor femeilor din organizatie. Viziunea Arctic Women Community este de a crea constientizarea impactului femeilor la toate nivelurile in companie si de a genera o schimbare culturala catre o organizatie fara discrepanțe de gen si cu un echilibru de gen in conducere.

    Misiunea este de a sprijini femeile din cadrul Arctic sa isi atinga potentialul lor maxim prin facilitarea, incurajarea si posibilitatea implicarii lor in activitati diverse de invatare si motivare. Aducem laolalta grupuri mixte de femei care, prin discuții, evenimente și proiecte, vor inspira, educa și motiva alte femei sa reflecteze asupra obiectivelor lor personale si profesionale, avand ca scop avansarea in organizatie.

    Va invitam sa vizionati un scurt video de prezentare al comunitatii : https://youtu.be/HSIvPiJX92Q

  2. Kaufland România
    Cărucioarele Diversității

    Cu ocazia Lunii Diversității, Kaufland România a celebrat diversitatea, iar în mai 2023, a lansat campania „Cărucioarele Diversității” prin care și-a reluat angajamentul față de menținerea unui mediu de lucru pozitiv și tolerant, unde fiecare angajat se bucură de drepturi egale, de posibilitatea de a-și îmbunătăți abilitățile și potențialul la locul de muncă.

    Proiectul dedicat promovării incluziunii sociale și egalității de șanse la locul de muncă a fost un demers prin care compania a întărit mesajul că diferențele sunt un prilej de învățare și de acceptare. Campania s-a adresat angajaților Kaufland România, care au oportunitatea să lucreze într-un mediu deschis nevoilor lor, dar și candidaților interesați să se alăture echipei. 

    Ca parte a inițiativei, în magazinul Kaufland Barbu Văcărescu, din București, au fost introduse 100 de cărucioare de cumpărături vopsite în culori diferite, reprezentând câte o cauză pe care compania o susține:

    • Roz – susține egalitatea de gen la toate nivelurile;

    • Mov – susține incluziunea persoanelor cu dizabilități;

    • Albastru – susține acceptarea și respectarea diferențelor culturale;

    • Galben – susține cu mândrie diversitatea de vârste.

    Proiectul a fost lansat sub umbrela programului Kaufland A.C.C.E.S. (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale) care are ca scop angajarea și integrarea persoanelor cu dizabilități în companie.

     
  3. Orange Romania
    Abilitatea e mai importanta ca dizabilitatea

    „Abilitate > Dizabilitate” este inițiativa organizată în cadrul Orange România care marchează lansarea noii platforme de comunicare pentru subiectele de diversitate și incluziune din cadrul companiei, „Diferiți împreună”.  Scopul acesteia este acela de a contribui la creșterea gradului de incluziune socială a pacienților cronici și cu dizabilități, fie ele vizibile sau invizibile, prin educarea publicului intern. Schimbarea pornește de la noi.

    Cu alte cuvinte, „Abilitate > Dizabilitate” își propune să pună pe agenda publică subiectul impactului bolilor cronice asupra vieții profesionale și personale a individului și să contribuie la construirea unei lumi sigure, incluzive și adaptate nevoilor pacienților cronici și/sau cu dizabilități.

    De ce o campanie dedicată pacienților cronici? Pentru că incluziunea, toleranța și diversitatea la locul de muncă presupun și atenția către nevoile persoanelor care se confruntă cu probleme medicale, temporar sau pe termen lung. În România anului 2022, 20% dintre persoanele cu vârste de peste 16 ani sufereau de o boală cronică. În același timp, prevalența tulburărilor mintale și de comportament aproape s-a dublat în ultimii 10 ani în România – iar persoanele din această categorie au nevoie, la rândul lor, să se bucure de acceptare, toleranță și incluziune la locul de muncă.

  4. Philip Morris România
    Employee Resource Groups Fair

    În Philip Morris România, construim o cultură incluzivă și o forță de muncă diversă prin integrarea capacităților, mentalităților și comportamentelor în curriculumul nostru de leadership și învățare. Strategia noastră DEI s-a bazat, în ultimii trei ani, pe o campanie recurentă de conștientizare a diversității din companie și aprecierii unicității fiecăruia dintre noi. 

    Anul trecut însă, pentru că am ajuns la un nivel de înțelegere relevant în ceea ce privește conceptul de diversitate în general, și deoarece am simțit că au fost înțelese temeinic și principiile echității și incluziunii, ne-am concentrat preponderent pe sentimentul de aparteneță și diferitele tipuri de diversitate cu care intrăm în contact, atât la locul de muncă, cât și în mediul în care ne desfășurăm activitatea. Astfel, a luat naștere Târgul ERG (Employee Resource Group), un eveniment de awareness și engagement care a fost susținut de o campanie de comunicare solidă, pe mai multe canale, pentru a atinge populația țintă (atât pe colegii din producție, cât și pe cei din divizia comercială). În urma evenimentului, la care au participat 1.000 de angajați, dintre care 413 s-au înscris într-un grup ERG local, am reușit să deschidem drumul care a condus la lansarea a trei grupuri ERG locale în România.

      

     
  5. Renault Group Romania
    ZERO Discrimination Awareness Day

    Povestea Grupului Renault România este în primul rând povestea celor peste 15000 de colegi. RGR își propune să ofere un loc de muncă în care fiecare in parte se simtă inclus, respectat și apreciat pentru ceea ce este si la adevărata sa valoare. Singurele criterii de departajare luate in calcul sunt competentele si performanta. 

    Unul dintre principiile fundamentale ale politicii noastre de diversitate si incluziune este de a garanta respectul pentru toți și de a interzice orice forma de discriminare în activitatea zilnică și în toate etapele vieții profesionale: recrutare, formare, remunerare și dezvoltarea carierei. 

    Politica „Zero Discriminare” este "punctul zero" al Politicii D&I a companiei noastre și include fiecare angajat. Aceasta este susținută de acțiuni periodice de sensibilizare si formare pentru manageri si angajați. 

    Ascultare, conștientizare si asumare sunt cuvintele care descriu cel mai bine proiectul « Diversity Awareness Day », proiect care a luat naștere pentru ca am înțeles ca dincolo de politicile implementate, dincolo de campaniile de comunicare, de training urile dedicate, de webinariile susținute, de canalele de alerta implementate la nivelul companiei, discuțiile fata in fata permit o si mai buna conștientizare a discriminării existente lângă noi, in imediata apropiere a locului nostru de munca, care uneori poate fi perceputa ca « normalitate». 

    „ Diversity Awareness Day” a însemnat peste 150 de colegi implicați si peste 5 ore de discuții: 2 ore de discuții sincere si deschise cu colege aflate in etape diferite ale parcursului profesional, de vârste diferite si din departamente diferite; 90 de minute dedicate construirii planurilor de acțiuni pe baza informațiilor primite, alte 90 de minute de sintetizare si 6 luni pentru implementarea planului de acțiuni. Totul înmulțit cu 2. Proiectul a fost implementat in departamentele din compania noastră care prin comparație cu celelalte departamente au o reprezentare mai mica a diversității de gen : Fabricație si Inginerie. 

    In cadrul acestor proiecte au fost implicați colege si colegi de la toate nivelurile ierarhice, de la operatori in linia de fabricație pana la directori executivi;

     
  6. Rompetrol - KMG International
    Fraternizarea claselor Rompetrol

    Formarea generației viitoare este în mâinile noastre, iar în Rompetrol ne-am asumat această misiune cu responsabilitate! La fel cum cultivi și îngrijești sămânța unei flori, oferindu-i apă în fiecare zi și așteptând cu răbdare să se dezvolte, astfel încât să te poți bucura mai apoi de mireasma ei, așa ne dorim să fructificăm și noi procesul de învățare a elevilor și să le deschidem porțile către universul Rompetrol.

    Termenul "fraternizare" se referă în general la stabilirea unei relații fraterne sau prietenoase între două sau mai multe grupuri. Acest termen ne-a inspirat în demersul nostru de o construi o relație fraternă în lumea educațională prin proiectul pe care l-am numit „Fraternizarea claselor Rompetrol” -  un proiect care are în vedere crearea de legături strânse și un schimb constructiv de experiență între elevi, profesori și echipa Rompetrol.

    Pornind de la acest concept și de la realitatea că doar 8 licee din România oferă specializarea în chimie industrială, un domeniu cheie pentru activitatea noastră, am identificat două clase cu această specializare, ambele la licee care poartă același nume, și ne-am gândit să inițiem o experiență de fraternizare între aceste clase. Proiectul aduce împreună elevi, profesori și colegi din compania noastră care doresc să transmită mai departe din energia și cunoștințele lor.

    Fraternizarea creează pentru elevi și profesori ocazia să viziteze liceele și să facă împreună două vizite tehnice, în cele două rafinării, Petromidia din Năvodari și Vega din Ploiești, operate de grupul Rompetrol.

    Așadar, elevii și profesorii claselor a XI-a de chimie industrială de la Liceele Tehnologice Lazăr Edeleanu din Năvodari și Ploiești au avut ocazia să împărtășească din experiențele lor curriculare și extracurriculare, aducând împreună două comunități academice într-un schimb constructiv. Vizitele tehnice în rafinăriile noastre au adus o dimensiune practică, oferindu-le oportunitatea de a înțelege mai bine domeniul energiei, pentru care se pregătesc de pe băncile școlii. Pe parcursul celor două vizite, acești viitori specialiști au avut ocazia să interacționeze cu profesioniști din domeniu, colegii noștri pasionați, care au împărtășit cu entuziasm din cunoștințele lor și i-au ghidat în această călătorie de cunoaștere.

    Pe lângă partea tehnică, excursia în sine reprezintă o experiență semnificativă pentru elevi. De exemplu, pentru cei din Ploiești, care nu au avut ocazia să ajungă la mare până acum, este o oportunitate unică de a descoperi lumea dincolo de limitele locale. În plus, această excursie oferă elevilor atât o pauză de la rutina zilnică, cât și oportunitatea de a interacționa într-un mod diferit cu colegii și profesorii lor. Momentul petrecut la malul mării devine astfel nu doar un prilej de relaxare, ci și un factor important în dezvoltarea lor personală și socială.

    Această inițiativă încurajează pasiunea pentru chimie industrială și sprijină formarea unei comunități incluzive pentru elevi proveniți din medii defavorizate, din licee tehnologice. Astfel, elevii au oportunitatea de a descoperi perspectivele de carieră în acest domeniu și de a schimba experiențe și cunoștințe între generații.

    Pentru a simți energia evenimentului, puteți urmări video-ul pe care l-am pregătit despre Fraternizarea Claselor Rompetrol.

     

  7. UniCredit SPA Milano Sucursala Bucuresti si UniCredit Bank Austria AG Viena Sucursala Bucuresti
    Inclusion starts with you

    Evenimentului Inclusion starts with you  a fost o initiativa axata pe diversitate si inclusiune, prin care am creat un spatiu in care angajatii au putut impartasi experiente pe teme legate de diversitatea de varsta si generatii la locul de munca, diversitatea culturala si prezenta femeilor in roluri de leadership. In cele 2 sesiuni din  noiembrie 2022 si 2023 au participat aproximativ 700 de colegi. Unul din elementele de originalitate a fost ca panel-urile au fost sustinute de colegii nostri, atat in roluri manageriale cat si si non-manageriale, care au avut ocazia sa iasa in fata si sa povesteasca despre experientele lor, crescand astfel anagajamentul si coeziunea interna.

  8. Zentiva
    Fashioning All-Weather Hats for Our Team: Learning Together and Caring Together

    În cursul anului 2023, am lansat o serie de inovații și programe în cadrul organizației noastre, concentrându-ne atât pe nevoile de dezvoltare ale angajaților, cât și pe oferirea unui suport constant pentru confortul lor zilnic.

    Festivalul Învățării:

    Una dintre inițiativele cheie a fost Festivalul Învățării, unde am abordat tematici precum public speaking, gestionarea confictelor, Luarea deciziilor, comunicare eficientă. Scopul a fost să echipeze angajații cu cele mai recente trenduri în domeniu și să promovăm dezvoltarea profesională continuă.

    Acțiuni in cadrul proiectului nostru numit “Fabrica de Bunastare”

    • Programul "Back to School” : Am lansat un program dedicat copiilor angajaților, cu vârste între 2 și 18 ani, pentru a facilita revenirea lor la școală cu succes.

    • Baby Kit: Am oferit colegilor proaspeți părinți un pachet util, care include o broșură cu sfaturi importante și câteva obiecte care să faciliteze această etapă importantă a vieții lor.

    • Imunity Kit: Am pus la dispoziția tuturor angajaților un kit special pentru susținerea sistemului lor imunitar în perioadele de răceală și gripă.

    • Licitație Internă pentru Cauze Umanitare: Am implicat colegii în inițiativele noastre de ajutor. Prin intermediul unei licitații interne, am reușit să strângem fondurile necesare pentru o tabără de ski dedicată persoanelor cu dizabilități.

    Aceste inițiative nu doar că au oferit resurse și cunoștințe valoroase, dar au creat și o comunitate internă mai puternică, în care grija și învățarea continuă sunt elemente fundamentale. Anul 2023 a fost un an plin de angajament și grijă față de membrii noștri de echipă, reflectându-ne dedicarea pentru dezvoltarea profesională și binele cotidian al angajaților noștri.