Gala Premiilor de Excelenta in Resurse Umane 2019

Pe 27 martie 2019,  intre orele 18:00-22:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, va avea loc Gala Premiilor de Excelenta in Resurse Umane, a 11-a editie, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de resurse umane ale anului, singurul eveniment in cadrul caruia este recunoscuta si premiata excelenta in resurse umane si managementul oamenilor. 

Inaintea ceremoniei de decernare a premiilor Galei, Max Blumberg va sustine un Master Class cu tema “A Fresh Perspective on People Analytics” – mai multe detalii despre aceasta sesiune speciala, aici.

Si in acest se vor acorda premii distincte pe fiecare categorie in functie de marimea organizatiei. Astfel, se vor oferi premii pentru companiile cu maximum 499 de angajati si premii pentru companiile cu peste 500 angajati. Ne dorim ca in acest fel sa premiem atat companiile mari, cu procese de resurse umane complexe, cat si initiativele implementate in companiile mici ce dovedesc impactul real in business.

Regasiti mai jos categoriile de premii de anul acesta: patru sectiuni de proiecte de Resurse Umane si trei sectiuni de Management General.

O descriere detaliata a categoriilor si a procesului de aplicare se afla in Ghidul Aplicantului.

Categoriile premiate in 2019

Vor fi premiate cele mai valoroase Proiecte de Resurse Umane din urmatoarele domenii:

 1. Recrutare si Selectie – include proiecte de recrutare, internship, induction etc. Descarca formularul de aplicare de aici >>>   

 2. Managementul Performantei si al Recompensarii – include proiecte de evaluare a performantelor, payroll, salarizare, gradare a posturilor etc. Descarca formularul de aplicare de aici >>>  

 3. Formarea si Dezvoltarea Oamenilor – include proiecte de training, coaching, mentoring, planuri de cariera, talent management, succession planning etc. Descarca formularul de aplicare de aici >>>  

 4. Strategie de Resurse Umane – include proiecte de HR - partener strategic, employer branding, engagement, design organizational, schimbare culturala, dialog social etc. Descarca formularul de aplicare de aici >>>

Premiul special al Generatiei Z: va fi oferit de un juriu format din tineri care s-au remarcat prin activitati extrascolare, abilitati de leadership si interes fata de zona organizationala.
 

Categoriile de Management General:

1. Managerul Anului

2. Echipa CEO - HR a anului - companii cu mai putin de 499 de angajati (UPDATE: Intrucat nu au fost aplicatii inscrise pentru aceasta sectiune, premiul pentru aceasta categorie nu se va acorda in acest an.)

3. Echipa CEO - HR a anului - companii cu peste 500 de angajati 

Inscriere

Inscrierile de aplicatii in competitia Galei Premiilor de Excelenta in Resurse Umane au loc in perioada 13 decembrie 2018 - 31 ianuarie 2019.

 

MASTER CLASS MAX BLUMBERG – A FRESH PERSPECTIVE ON PEOPLE ANALYTICS

Cu toate ca People Analytics este un subiect discutat din ce in ce mai frecvent in ultimii trei-patru ani, multi General Managers (GM) inca se intreaba ce valoare concreta adauga acesta business-ului.

Pe de o parte, unele tehnici de People Analytics, precum raportarea si vizualizarea, sunt esentiale pentru indeplinirea cerintelor legale ale unei organizatii si pentru luarea deciziilor privind forta de munca operationala (cum ar fi gestionarea recrutarilor si a attrition rates). Pe de alta parte, deseori aceste tehnici nu reusesc sa ajute suficient GM in privinta strategiilor si deciziilor comerciale, deoarece se concentreaza prea mult asupra rezultatelor tactice, non-strategice.

Acest Master Class ofera o perspectiva noua asupra People Analytics, pornind de la cerintele strategice ale GM-ilor si impartasind un model care face legatura dintre acestea si functiunile de resurse umane, productie si financiar.

 

Despre Master Class 

In mod specific, acest Master Class interactiv va utiliza studii de caz pentru a descrie:

● Procesul utilizat de GM pentru impartirea unor fonduri limitate intre investitiile concurente, cum ar fi capitalul uman, robotica si automatizarea;

● Tehnici de utilizare a People Analytics pentru a evidentia valoarea adaugata a HR-ului;

● Un model de conectare a proceselor de HR cu obiectivele strategice si de business;

● Cum se pot concepe proiecte de People Analytics care sa raspunda in egala masura nevoilor profesionistilor in resurse umane, directorilor generali si managerilor de productie. 

 

Detalii logistice

Cand va avea loc? 27 marte 2019, 13:30 - 18:00

Unde? JW Marriott Bucharest Grand Hotel 

Cum te inscrii? Trimite un email la madalina.tanase@hr-club.ro.

 

Afla mai multe despre Master Class, despre Max Blumberg si despre tarifele de participare aici.

Juriul

Florin
Talpes
Presedintele Juriului - CEO,
Bitdefender

Florin Talpes este CEO al Bitdefender, producatorul uneia dintre cele mai performante solutii de securitate din industria globala si cel mai cunoscut brand IT romanesc. In anul 1990, impreuna cu sotia sa Mariuca, Florin Talpes a pus bazele Softwin, un furnizor important de solutii software si servicii din Romania. Fondata in 2001, Bitdefender este acum o companie ale carei produse sunt distribuite la nivel international printr-o retea de parteneri proprii in peste 150 de tari. Fiind unul dintre pionierii industriei software din Romania, Florin Talpes a fost, de asemenea, fondator si presedinte al Asociatiei Nationale a Industriei de Software si Servicii (ANIS). Ca presedinte a condus la dezvoltarea strategiei nationale de software si servicii din Romania.

Andreea
Van den Bosch
Director General,
Centrul de Operatiuni Bombardier Cluj-Napoca
Cu peste 13 ani experienta in mediul SSO si BPO, Andreea Van den Bosch este Directorul General al Centrului de Operatiuni Bombardier Cluj Napoca.
Pe parcursul carierei sale a si-a perfectionat cunostintele in multiple departamente si roluri de la Customer Service, Finance, HR Business Partner, HR Operations si este momentan responsabila de intregul proces de HR de la talent acquisition, dezvoltare organizationala si management al performantei pentru intreaga regiune EMEA.
Ca si Director General al celui mai mare Centru de Operatiuni din Romania cu un real impact global, scopul ei este sa pozitioneze experienta angajatului, sustenabilitatea proceselor si volatilitatea mediului de afaceri in centrul proceselor si al dezvoltarii performantei.
Cornel
Caramizaru
Director General,
FrieslandCampina Romania
Cu o experienta de peste 20 de ani in zona comerciala, in FMCG, Cornel Caramizaru este din anul 2016 primul roman din istoria prezentei FrieslandCampina in Romania care conduce operatiunile companiei olandeze la nivel local.
Cornel Caramizaru s-a alaturat companiei in anul 2011, conducand echipele de vanzari si Trade Marketing ale FrieslandCampina Romania. Din ianuarie 2016, de cand a preluat conducerea companiei, FrieslandCampina Romania a implementat programe investitionale si de dezvoltare care au dus la modernizarea constanta a fabricilor din Cluj si Targu Mures si la consolidarea echipelor. In prezent compania are 600 de angajati in Bucuresti, Cluj si Tg Mures. Sub brandul Napolact, FrieslandCampina Romania inoveaza constant si contribuie la dezvoltarea pietei locale de lactate.
Cristian
Popescu
HR Director,
ProTV
  • Peste 20 de ani de experienta de management,in roluri de coordonare nationala sau regionala, acumulata in diferite organizatii, cu operatiuni diversificate ca model de business si cultural. Experienta de munca atat in organizatii foarte structurate ca P&G si SABMiller, cat si in medii entreprenoriale ca Pro TV, Distribuitorii regionali din Balcani ai P&G si chiar start-up-ul Genpact .
  • Experienta bogata in marea majoritate a ariilor de Resurse Umane, cu focus pe Talent Management, Salarizare & Beneficii, Relatii Industriale si Dezvoltare Organizationala. Ultimul domeniu este si subiectul cursurilor pe care le predau la programul de Master (SOPRU) la Universitatea Bucuresti.
  • O foarte buna intelegere a gandirii si activitatilor de business, castigate atat prin cursuri formale (Executive MBA), cat mai ales experiential prin expunerea la diferite modele de business si proiecte in FMCG, Business Process Outsourcing si Media. Experienta bogata in design organizational in M&A, business unit clustering & integration,  business start-up/ ramp-up, downsizing & turnaround.
  • Motto: "Traiesti cu adevarat numai atunci cand nu traiesti doar pentru tine" (Menandros)
Cristina
Ulesan
Chief People Officer,
Sphera Franchise Group
Sphera este un holding ce reuneste sub umbrela sa companiile care opereaza in sistem de master franciza brandurile KFC, Pizza Hut si Taco Bell in Romania.
Am absolvit Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei din cadrul Universitatii Bucuresti, cu specializarea in Psihologie, in anul 1999. Un an mai tarziu, am urmat cursurile de Master in Psihologie Organizationala din cadrul Universitatii Bucuresti si Universitatii Ramon Llull din Barcelona. Ca urmare a profilului de studiu, mi-am inceput cariera in domeniul resurselor umane in anul 2000, lucrand pentru Agentia Professional (servicii de resurse umane), in calitate de Psiholog si Account Manager, dupa care am activat in sectorul financiar-bancar, in diverse functii, de la Specialist in Recrutare, Invatare & Dezvoltare si Director de Dezvoltare Organizationala, in cadrul UniCredit Tiriac Bank, pana la coordonarea functiei de Invatare & Dezvoltare si, ulterior, a Departamentului de Resurse Umane al Garanti Bank Romania. 
In perioada 2013 – 2014, am ocupat pozitia de Director de Dezvoltare Parteneriate pentru Garanti Credite de Consum, parte a Grupului Garanti din Romania. 
Inainte de a ma alatura Grupului Sphera, am fost Assistant Vice-President in departamentul de Resurse Umane al companiei Genpact (2014 – 2017), fiind responsabila pentru un numar de peste 2.500 de angajati din toata Europa care deserveau clientii din verticala CGRLH (Retail si clienti din domeniul pharma din top-ul Global Fortune). Prin urmare, pot spune ca am activat in industrii diverse, in cadrul carora am reusit sa acumulez experiente care m-au recomandat in acest domeniu, devenind practic un partener de incredere al unui business din zona de HR. 
Gabriel
Chirvase
HR Director,
Secom Productie Servicii
Gabriel are o experienta de aproape 20 de ani in functiunea de Resurse Umane, atat in calitate de Consultant cat si in diverse roluri in companii din industrii variate: FMCG, domeniul industrial, servicii Financiare, Farma.
In Ursus a fost prima experienta completa de HR, intr-o companie de talie mare cu activitati variate: productie si distributie si intr-o perioada efervescenta in care achizitiile strategice: Bere Timisoreana si Bere Ciucas au insemnat oportunitati deosebite de invatare.
In Wrigley a detimut un rol multi-country intr-o organizatie foarte dinamica, dezvoltandu-si profilul de lider in cadrul Comitetului Executiv.
A urmat Groupama unde focusul a fost orientat pe dezvoltarea proceselor de Resurse Umane existente si constructia altora noi si ulterior HeidelbergCement, unde contactul cu practicile specifice mediului industrial i-a permis o mai buna intelegere a impactului mediului de lucru asupra profilului organizatiei.
In prezent Gabriel este Director de Resurse Umane la SECOM, o ambitioasa companie antreprenoriala romaneasca, lider de autoritate in solutii de medicina integrativa.
Gabriel
Matauan
Director HR, Organizare&Comunicare,
IMSAT SA/Groupe SNEF

Gabriel este in prezent HR Director al IMSAT/Groupe SNEF. Are o experienta de mai bine de 20 de ani in resurse umane si a ocupat succesiv pozitii de top in corporatii industriale (Lafarge, RMGC, CRH). Si-a inceput cariera in industrie, lucrand apoi in mediul academic (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii), in administratie (Ministerul Muncii), in organizatii non-profit (Institutul Roman de Management si Fundatia Internationala de Management) si ravenind in industrie. In paralel cu cariera in business si-a continuat activitatea academica, fiind conferintiar universitar la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii din Bucuresti. Este absolvent al Facultatii de Comert a ASE si doctor in sociologie al Universitatii din Bucuresti. Intre 1993-2010 a servit ca membru al Board-ului CEEMAN (Association of Management Development Institution from Central and Eastern Europe).  In 2015 a primit din partea HR Club trofeul pentru echipa CEO-HR a anului.

Gabriela
Alexandru
Director Resurse Umane,
Michelin Europa Centrala
• Background educational: studii sisteme informatice, geografie si limba franceza
• 16 ani de cariera la Michelin, in domeniile Achizitii si HR
• In prezent, Director Resurse Umane  pentru Michelin Europa Centrala
• Activitatea Michelin in Europa Centrala, gestionata din headquarterul situat la Bucuresti : activitate industriala in 4 tari (Romania, Ungaria, Serbia, Polonia), activitate comerciala in 20 de tari,  centru de servicii partajate care deserveste Michelin Europa in zona de Finante, Administrare vanzari, Achizitii si Administrare personal/payroll, productie de harti si ghiduri. Toate acestea sunt sustine de servicii corporate.
• Parcurs anterior la Michelin – Talent Management Director  Europa Centrala, HR Director pentru Europa Central-Sudica, HR Manager pentru uzina Michelin din Floresti Prahova,  Manager Proiect HR pentru Michelin Serbia, HR Manager pentru Marketing&Sales Romania si Balcani, Manager de compensatii si beneficii pentru Romania si Balcani, Coordonator mobilitate.
Iulia
Carmaciu
HR Country Head,
DB Global Technology
Profesionista cu experienta in domeniul resurselor umane, in prezent Country HR Head pentru DB Global Technology si EMEA Talent Acquisition Lead pentru Deutsche Bank.
A absolvit programul Human Resources Management la Seneca College si MAP, Business administration and general management la INSEAD.
Membra in Board-ul AVE (Asociatia pentru valori in educatie), se implica activ in elaborarea de programe de imbunatatire a educatiei publice din Romania.
Judith
Kis
Director Resurse Umane,
Groupama Asigurari
Judith Kis conduce divizia de Resurse Umane a Groupama Asigurari, avand o experienta profesionala de peste 20 ani, perioada in care a coordonat departamentele de resurse umane ale unor companii importante, nationale si multinationale, din domenii precum FMCG, retail, servicii de securitate si IT. 
In 2009, Judith a absolvit programul MBA din cadrul ASE-CNAM Paris si este certificata in managementul resurselor umane in cadrul unui program postuniversitar la Asebuss si prin Masterul de Comunicare si Managementul Resurselor Umane de la SNSPA. A participat la numeroase training-uri si cursuri de dezvoltare in leadership, management, comunicare si resurse umane. De asmenea, in 2011 si 2013, Judith a fost prezenta in anuarele Business Magazin “Tineri Manageri de Top” si “Femei Puternice in Business”. 
Raluca
Avramescu
HR Manager,
Gfk Romania
Raluca Avramescu are o experienta de 13 ani ca executiv in resurse umane, actual in cadrul GfK, Institutul de Cercetare de Piata din Romania, anterior in cadrul Arctic.
A condus proiecte complexe de transformare organizationala care au vizat redefinirea abordarii de business, dezvoltarea capabilitatilor organizationale in concordanta cu evolutia pietei si instituirea unei infrastructuri solide de management.
Complexitatea si dinamica companiilor in care a activat, precum si rolul regional, i-au fundamentat o expertiza solida in toate ariile resurselor umane.
Cea mai mare mandrie a sa este legata de relevarea potentialului individual, optimizarea echipelor si cresterea liderilor.
Este psiholog de formatie, pasionata de dezvoltarea personala si coach din 2014.
Simona
Scutaru
Director Resurse Umane,
Federal-Mogul Motorparts
Simona Scutaru este Country HR Director in cadrul Fedral-Mogul Motorparts, companie ce activeaza in domeniul industriei auto.
Din 2014, cand Federal-Mogul a venit pe piata din Romania, construieste impreuna cu Echipa, strategii de crestere durabila a business-ului Auto in Romania, implementand 2 proiecte de Green field in Ploiesti (2 fabrici de componente auto) si conducand un centru de servicii globale in Bucuresti. Crede cu tarie ca rolul HR-ului este un rol strategic care nu trebuie sa aiba alt obiectiv decat acela de a creste un business competitiv, durabil si cu impact pozitiv in societate. Toate celelalte, Talent management, Selectie si recrutare, Employer branding si Comunicare, etc sunt doar procese si instumente care pot ajuta la atingerea obiectivului de business si nu pot reprezenta ele, in sine, un obiectiv.
Cu o experienta de peste 20 ani in mediul corporate si peste 12 ani in Resurse umane, Simona este absolventa a Facultatii Politehnica Bucuresti, detinand si numerase formari in domeniul Resurselor Umane, dar si alte zone de business precum: Management, Sisteme de management al calitatii, Sanatate securitate in munca, Lean manufacturing.
Iar atunci cand nu face HR in business, se implica in proiecte de educatie in scoli impreuna cu cateva ONG-uri, este Consilier de cariera si se implica in activitati de Parenting.
Elena
Boca
Eleva,
Membru al Juriului Generatiei Z

Numele meu este Boca Elena (Iustina). Am pus Iustina in paranteza pentru ca mai nimeni nu foloseste acest nume, nici macar eu. Invat la Colegiul National de Informatica Tudor Vianu, dar sa nu va treaca prin minte ca imi place informatica. Ma mandresc cu un voluntariat la biblioteca scolii in care am luat toate cartile existente din acele zeci de rafturi si le-am aranjat ca si cum ar fi fost renumita biblioteca de la Hogwarts. 

Ca tot am adus in discutie vrajitorii si vrajitoarele, eu cred in magie, mai exact magia prezenta in fiecare dintre noi si care trebuie doar trezita. Imi face deosebita placere sa fiu eu cea care accelereaza acest proces, iar cand se intampla sa ma dau deoparte si sa admir. La mine este insa mai usor, bolul in care am pus mai intai cerealele si dupa aceea laptele este catalizatorul trezirii magiei din mine. Cu el imposibilul devine posibil, iar muntii parca sunt mai usor de miscat.

Si ca tot vorbim de imposibilul care se transforma in posibil, ma mai mandresc si cu contributia mea la proiectul Your First Job creat de Scoala de Valori si HR Club. Nu pot sa numar foarte usor cate oportunitati si experiente unice mi-a oferit Your First Job, nici cate va oferi tinerilor care intra in contact cu lucrurile frumoase pe care le-am facut impreuna.

Un ultim lucru despre mine ar fi ca biroul meu este plin de urme de la canile de cafea pe care le beau de dimineata si nu planuiesc deloc in viitor sa ma apuc de curatat.
Elena
Calin
Eleva,
Membru al Juriului Generatiei Z
Buna! Numele meu este Elena, sunt eleva in clasa a XI-a in Colegiul National de Informatica "Tudor Vianu".

In ultimii doi ani am participat la diferite proiecte care m-au ajutat sa descopar cine sunt si ce vreau. Un rol semnificativ a fost jucat de proiectul 'Your First Job' creat de HR Club in parteneriat cu Scoala de Valori. Acesta consta intr-o serie de materiale menite sa ofere Generatiei Z toate informatiile de care au nevoie in momentul in care decid sa se angajeze. Tot prin intermediul Scolii de Valori am participat la proiectul 'Make Yourself Happen', de data aceasta punand accent pe dezvoltarea mea personala. Am participat, de asemenea, la diferite cercuri in cadrul scolii care mi-au oferit un set de soft skills in domeniul in care doresc sa activez dar si posibilitatea de a-mi imbunatati sociabilitatea si toleranta: cercul de robotica al scolii, redactia revistei liceului 'Vianews', voluntariate in cadrul Romanian Masters of Informatics si Romanian Masters of Mathematics.

Hobby-urile mele sunt diverse, as putea sa le clasific pe unele dintre ele drept esentiale in cariera pe care vreau sa o urmez: informatica, psihologia (comunicarea interumana, emotiile, gesturile) care sunt esentiale in cariera pe care vreau sa o urmez, in domeniul inteligentei artificiale, iar celelalte constituie activitati prin care ma recreez: vizionarea de seriale, calatoritul, muzica, sportul, desenul in creion si petrecutul timpului cu prietenii.

Sunt de parere ca lumea, si implicit tara noastra, este in continua schimbare, ca fara munca si dedicare nu se pot realiza prea multe si ca viitorul este in mainile Generatiei Z.

Radu
Ionescu
Elev,
Membru al Juriului Generatiei Z

Numele meu este Radu Ionescu si invat la Colegiul National de Informatica Tudor Vianu, dar imi plac foarte mult istoria si limbile straine.

Incerc sa am mereu o atitudine pozitiva, pana si in situatii delicate. De aceea zambesc, rad, glumesc foarte des, chiar daca nu ar trebui in unele momente. Imi place sa ajut oamenii cand acestia au nevoie si sa ii inveselesc atunci cand sunt tristi, ma simt util in acele momente.

Am facut parte din proiectul Your First Job, organizat de Scoala de Valori si HR Club. A fost o experienta superba deoarece am invatat foarte multe detalii despre angajare si am conceput alaturi de studenti si mentori un material util pentru generatia noastra.

Recunosc ca ma topesc dupa zahar si tot ceea ce este dulce. Este necesar pentru a ma mentine oarecum dulce.
Vlad
Pangratie
Elev,
Membru al Juriului Generatiei Z

Hey, sunt Vlad, am 17 ani si sunt in clasa a 11-a la Colegiul National de Informatica "Tudor Vianu". Desi total paralel cu profilul liceului, planuiesc sa urmez Dreptul si sunt pasionat de public speaking si dezbateri.

In momentul de fata fac parte dintr-un nou proiect in parteneriat cu Scoala de Valori, care se numeste i_RepeR, dar o sa aflati mai multe despre el in curand. Tocmai am terminat al doilea proiect, "Your First Job", realizat de HR Club impreuna cu Scoala de Valori, din care am invatat foarte multe informatii despre cum va fi prima data cand ma voi angaja, am creat legaturi de prietenie si m-am distrat super super mult. In acest proiect am tintit catre a informa tinerii de varsta noastra ce inseamna primul job si, prin filmulete si animatii, ne-am pus ideile cap la cap si am adus la forma finala cea mai buna varianta a intregului proiect.

Primul proiect de voluntariat a fost coordonat tot de Scoala de Valori si s-a numit "Cegeka Digital Youth". Aici am imbinat abilitatile de soft skills cu programarea in Java si am creat o aplicatie care sa te ajute sa te hotarasti cu ce sa te imbraci in ziua respectiva.

Cat despre pasiunile mele, sunt in echipa de dezbateri a liceului, tocmai am participat la primul Model United Nations si sunt convins ca vor urma multe altele.

Imi place iarna si ski-ul, imi place vara, sa inot si sa dansez in Vama, iar daca nu ma gasesti la seriale sau la tema la matematica sunt la sala. Ador muzica electronica si este o sansa mult prea mica sa ma gasesti fara casti la mine.

Ma bucur ca sunt parte din juriul Generatiei Z si sper ca proiectul ales de noi sa fie intr-adevar cel mai reprezentativ.

Castigatori

Categoria Recrutare si Selectie
Categorie sponsorizata de
Castigatori
Finalisti
Categoria Managementul Performantei si al Recompensarii
Categorie sponsorizata de
Castigatori
Carrefour Romania
Categoria Formare si Dezvoltare
Categorie sponsorizata de
Castigatori
Categoria Strategie de Resurse Umane
Categorie sponsorizata de
Castigatori
Premiul Special al Juriului
Castigatori
Banca Transilvania
Screening-ul salveaza vieti
Premiul Generatiei Z
Castigatori
Banca Transilvania
Categoria Managerul Anului
Categorie sponsorizata de
Castigatori
Ion Mustata
Power Distribution Manager, Grupul KMG International (Rompetrol)
Categoria Echipa CEO-HR a Anului (peste 500 angajati)
Categorie sponsorizata de
Castigatori
Omer Tetik (CEO) - Nevenca Doca (Director Executiv Resurse Umane)
Banca Transilvania

Candidati

1. Categoria Recrutare si Selectie
Categorie sponsorizata de
Grupul ENGIE Romania
HP Inc Romania
Grupul KMG International (Rompetrol)
Raiffeisen Bank
2. Categoria Managementul Performantei si al Recompensarii
Categorie sponsorizata de
Carrefour Romania
Raiffeisen Bank
UNIQA Asigurari
3. Categoria Formare si Dezvoltare
Categorie sponsorizata de
5. Categoria Managerul Anului
Categorie sponsorizata de
Anda Bucsan - CS DIRECTOR, Urgent Cargus
Ion Mustata - Power Distribution Manager, Grupul KMG International (Rompetrol)
Valentin Coroiu - Director National Vanzari Canal Exclusive, UNIQA Asigurari
6. Echipa CEO-HR a Anului (companii cu mai putin de 499 de angajati)
Intrucat nu au fost aplicatii inscrise pentru aceasta sectiune, premiul pentru aceasta categorie nu se va acorda in acest an.
7. Echipa CEO-HR a Anului (companii cu mai mult de 500 de angajati)
Categorie sponsorizata de
Diana Zahariea - Stoica Elena, Sergiana Prodimpex
Felix Patrascanu - Elena Anghel, FAN Courier Express
Franz Weiler - Cristina Anculescu, UNIQA Asigurari
Mugur Pantaia - Renata Gaureanu, HP Inc Romania
Omer Tetik - Nevenca Doca, Banca Transilvania
Shibu Nambiar - Crina Ilie, Genpact Europe

Partenerii Evenimentului

Parteneri anuali
Partner on Legal Matters
Parteneri Premiu
Parteneri
Parteneri media
Sustinatori media

Inscrieri

Tarifele de participare la Ceremonia de Decernare a Premiilor sau la Master Class-ul lui Max Blumberg sunt: ​

Pentru a-ti rezerva un loc, scrie-ne la madalina.tanase@hr-club.ro.

Parteneri anuali

Jobs

Poti consulta aici lista job-urilor de HR deschise in companiile membre HR Club. Daca esti membru HR Club si vrei sa promovezi un job din cadrul companiei tale, scrie-ne la adresa: office [at] hr-club.ro. Logheaza-te cu contul de membru HR Club si poti vedea CV-uri ale profesionistilor de HR in cautare de noi provocari. De asemenea, daca iti cauti un job, ne poti trimite CV-ul tau; acesta va fi vizibil doar membrilor HR Club, in sectiunea de CV-uri.

Evenimente

  • Gala Premiilor de Excelenta HR Club

Evenimente

  • Gala Premiilor de Excelenta HR Club

JOBS

Poti consulta aici lista job-urilor de HR deschise in companiile membre HR Club. Daca esti membru HR Club si vrei sa promovezi un job din cadrul companiei tale, scrie-ne la adresa: office [at] hr-club.ro. Logheaza-te cu contul de membru HR Club si poti vedea CV-uri ale profesionistilor de HR in cautare de noi provocari. De asemenea, daca iti cauti un job, ne poti trimite CV-ul tau; acesta va fi vizibil doar membrilor HR Club, in sectiunea de CV-uri.

Parteneri Anuali